Imobilul din Ştefăneşti care ar trebui să fie Muzeul Memorial Ştefan Luchian va fi trecut in patrimoniul judeţului pentru a putea fi reamenajat

Autorităţile judeţului au inceput procedurile in vederea trecerii in domeniul public al judeţului Botoşanii a imobiliului unde ar trebui să funcţioneze Muzeul memorial Ştefan Luchian. In urma unei vizite făcute la Ştefăneşti de către preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţabuleac, s-a constatat că autorităţile locale nu au manifestat şi nu manifestă interes in aducerea imobilului respectiv intr-o stare fizică care să permită accesul turiştilor. "Am avut surpriza neplăcută să constat că la Ştefăneşti, acolo unde ar trebui să fie muzeul memorial Ştefan Luchian, de fapt se află un imobil părăsit. La Inceput a fost folosit ca şi muzeu, apoi ca şcoală, acum nu e folosit nicicum. E o mizeriE de nedescris şi am atras atenţia autorităţilor de acolo că pentru a pune mana pe mătură nu e nevoie de buget", a declarat Mihai Ţabuleac. Acesta a avut deja o primă discuţie cu directorul Muzeului Judeţean Botoşani şi responsabilii de patrimoniu din Consiliu Judeţean in vederea demarării formalităţilor de aducere in patrimoniul public al acestui imobil pentru a putea accesa fonduri pentru reabilitare. La ora actuală, imobilul se află in patrimoniul autorităţilor locale din Ştefăneşti. "Am decis că este timpul să ne implicăm deoarece de atata timp autorităţile locale nu au avut nici un fel de reacţie", a mai spus şeful CJ.