Un şofer a urcat, duminică după-amiază, beat criţă la volan şi a rupt cu maşina un stâlp de electricitate. Accidentul a avut loc în localitatea Dobârceni, acolo unde un bărbat de 42 de ani, care băuse bine, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit într-un stâlp de susţinere a rețelei de electricitate.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool în aerul expirat; ulterior acesta a refuzat procedura recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.