Un adolescent a ajuns după gratii după ce mama lui l-a denunţat pentru consum de droguri.
Este vorba despre un tânăr din oraşul Dorohoi, Răzvan Gabriel Lepărdă ce a primit o pedeapsă de trei luni de închisoare cu executare din partea Curţii de Apel Suceava. Sentinţa este definitivă, iar tânărul urmează să fie încarcerat. Anterior acesta fusese condamnat şi pentru furt.
Tânărul a consumat ţigări cu cannabis confecţionate chiar de el, după ce în vara anului trecit a strâns semințele cânepei de pe la marginea municipiului Dorohoi
El a fumat atât de mult, încât i s-a făcut rău. Văzând că fiul său are probleme de comportament, mama acestuia a sunat la 112.
În urma unei anchete, s-a stabilit că tânărul a consumat droguri, iar procurorii DIICOT au dispus trimiterea acestuia în judecată pentru consum de droguri.