„Antisocial”- manifestul pentru dialog ajunge la Botoșani

AntiSocial la BotosaniCriza sistemului educațional și conflictul dintre generații au luat amploare în mediul online și, odată cu spectacolul Antisocial, au câștigat un nou spațiu de dezbatere: sala de teatru.

Antisocial este inspirat dintr-un caz real, petrecut la Cluj, în primăvara anului 2015. Spectacolul semnat de Bogdan Georgescu redă din triplă perspectivă – elevi, părinți, profesori – debusolarea și tensiunea din învățământul românesc al ultimilor ani.

like facebookVă invităm să ne fiți alături în turneul național prezentat de BRD Scena9 pentru a discuta față în față despre aceste subiecte prea mult evitate. Fără încrâncenare, fără furie, fără vorbe mari. Reprezentația va avea loc marți, 10 noiembrie 2015, de la ora 19:00, la Casa Tineretului, în parteneriat cu Teatrul „Mihai Eminescu“ Botoșani. Accesul publicului la spectacol este gratuit.

Antisocial este produs de Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu şi de Departamentul de Artă Teatrală al Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, iar turneul Manifest pentru Dialog este susținut de platforma Scena9 – un hotpost cultural al BRD. Actorii din distribuție, masteranzi ai Departamentului de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, sunt: Cristina Blaga, Paul Bondane, Anton Balint, Călin Mihail Roajdă, Alexandra Șerban, Cristian Timbuș și Maria Tomoiagă. Managerul proiectului este Luminița Puiuleț, iar echipa este completată de asistentul de regie Vlad Bacalu și de consultatul artistic Claudia Domnicar. Dezbaterile de după spectacol vor fi moderate de Vlad Tăușance.
Subiectul piesei Antisocial vă este, probabil, familiar. Într-un liceu din România anului 2015, elevii creează un grup secret pe o platformă de socializare. Profesorii află, se infiltrează și îi demască. Cu ajutorul unor elevi. Bogdan Georgescu, autorul spectacolului, a folosit acest punct de plecare pentru a construi o poveste complexă și provocatoare, care îmbină biografiile reale ale actorilor cu teme actuale. Pentru a duce mai departe întrebările ridicate de spectacol, acesta este urmat de o dezbatere liberă cu publicul.

Turneul Manifest pentru Dialog își propune să aducă în sălile de teatru, în fiecare dintre cele 21 de orașe în care producția se va opri în săptămânile următoare, elevi, părinți și profesori, să declanșeze și să susțină o dezbatere vie între aceștia. Mai mult, pagina de Facebook a turneului se va transforma într-un forum deschis pentru toți cei care au ceva de spus despre problemele ridicate de spectacol.

Aducem laolaltă, în sala de spectacol, atât elevii și profesorii, cât și părinții, astfel încât, împreună, să identificăm tarele care ne sabotează în acest moment căile de dezvoltare pentru copii, căile de exprimare pentru profesori, căile de rezolvare a problemelor pentru părinți. Doar împreună putem ajunge la un dialog care, în primul rând, să nască întrebări, și abia apoi, să aducă posibile soluții. Nu întâmplător s-a referit domnul Președinte Klaus Iohannis în fața Guvernului, în fața Parlamentului, la nevoia uriașă de a porni o dezbatere reală la nivel național despre ceea ce înseamnă educația. Noi am prefigurat acest fapt și am abordat subiectul prin mijloace artistice. Sunt convins că inițiativa noastră va lansa noi provocări care vor arăta calea normală de dezvoltare a tinerilor în această societate!“ declara Constantin Chiriac la debutul turneului.

„Avem o șansă importantă, în acest moment, să punem în discuție educația bazată pe autoritate, în care tinerii sunt tratați cu condescendență. Vrem să dovedim că teatrul poate crea un spațiu în care toată lumea învață de la toată lumea, un spațiu de dezbateri în care toată lumea are drepturi egale: părinți, elevi sau profesori“, explică Bogdan Georgescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *