Pensionarii botoșăneni se plâng de facturile încărcate la apă. Aceștia au ridicat problema facturării plusului de apă consumată la intrarea în bloc și au solicitat în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din Botoșani să se dea o hotărâre de Consiliu Județean prin care să se stabilească niște măsuri pentru cei care nu deschid ușa pentru citirea contoarelor la apă.
Ei consideră că nu este corect ca acei consumatori buni platnici să fie puși să plătească acele diferențe de apă.
”S-a vorbit de a se face instalația de apă potabilă separat pentru fiecare apartament cu contor pe casa scării, dar nu s-a făcut nimic. Poate pentru anul viitor să se facă niște proiecte, cu contribuția de 30-50% a cetățeanului și restul să fie contribuția Consiliului Județean”, a declarat Maria Paraschiv, președintele Sindicatului Pensionarilor Botoșani.
Prezent la întâlnirea cu pensionarii, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, a declarat că nu există încă o soluție în această situație.
”Este o problemă pe care o avem în atenție. Sperăm ca chestiuni de genul acesta să dispară. E neplăcut. NI s-au sesizat cazuri când consumul era de 2-3 metri cubi iar diferența de apă de plătit era mai mare”, a spus Sorescu.