Guvernul se va reuni în ședință pe 23 octombrie pentru a discuta rectificarea bugetară, care va urmări, printre altele, finanțarea majorării salariale la medici și profesori, rezolvarea problemei legate de asigurarea energiei termice în mai multe orașe, dar și alocarea sumelor necesare pentru agricultorii afectați de secetă.
“Prezent la lucrările grupului senatorial PSD premierul Victor Ponta ne-a comunicat că este pentru prima dată, de mulţi ani încoace, când ambele rectificări din 2015 sunt pozitive şi asta înseamnă că pot fi acordate toate sumele necesare pentru sănătate, salariile medicilor, pentru despăgubirile în agricultură, pentru încălzirea de iarnă, pentru proiectele autorităţilor locale. Practic, pentru tot ceea ce este nevoie. Titlurile executorii, adică procesele câştigate de magistraţi, profesori, funcţionarii publici care au dat în judecată Guvernul Boc, vor fi plătite în acest an, chiar dacă ar fi trebuit să se plătească în 2016. Vor fi plătite anticipat pentru a încheia, o dată pentru totdeauna, acele procese. În concluzie, titlurile executorii pentru 2016 , în valoare de peste 1 miliard de lei, vor fi plătite la această rectificare, deoarece există excedent bugetar”, a declarat senatorul social democrat Doina Federovici.
Premierul a precizat în cadrul ședinței grupului senatorial PSD că a doua rectificare bugetară din acest an, pozitivă, este de aproximativ un milliard de euro și că s-au purtat discuții cu partenerii de guvernare iar în zilele următoare vor fi luate deciziile strategice legate de rectificarea bugetară care va avea loc în ședința specială de guvern de vineri.