Gheorghe Coroi, banditul la drumul mare din judeţele Botoşani şi Iaşi, este un personaj demn de filmele hollywoodiene. Maestru al deghizării şi de o inteligenţă ieşită din comun, haiducul botoşănean a fost în acelaşi timp coşmarul jandarmilor dar şi un adevărat erou popular.
În anul 1930, în România interbelică, haiducii erau doar personaje din romanele de factură romantică sau eroii poeziilor patriotice. Bandiţii-justiţiari erau doar amintiri ale unei epoci de mult apuse. Nu, însă, şi în judeţul Botoşani. Pe drumurile care legau vechiul târg al Botoşanilor de Ştefăneşti, Hârlău, Târgu Frumos şi chiar Cernăuţi, se mai auzeau tropote de cai, chiuituri haiduceşti şi focuri de pistol. Călătorii care-şi făceau drum cu averi prin aceste ţinuturi riscau să rămână săraci lipiţi dacă dădeau nas în nas cu Ghiţă Coroi, ultimul haiduc al României interbelice. Banditul Coroi, un ţăran devenit haiduc, a făcut legea şi a semănat teroare din 1930 până în 1935 în rândul negustorilor, bancherilor şi boierilor care treceau prin Botoşani sau pe drumurile comerciale de la limita judeţului Iaşi. Numele său, ca şi faptele sale, a intrat în legendă.
Nu există moldovean chiar şi astăzi care să nu fi auzit de haiducul Coroi. A fost venerat de ţărani, temut de boieri, urât de jandarmi şi iubit de femei. În jurul acestui personaj s-au ţesut numeroase legende în timp ce documentele vremii prezintă doar capetele de acuzare şi strădania autorităţilor de a pune mâna pe acest haiduc-fantomă, maestru al diversiunii şi al deghizărilor. De altfel, după 1936, Coroi pur şi simplu dispare, nimeni nu ştie unde odihnesc astăzi oasele celebrului bandit.
Dincolo de mit, adevărata viaţă a lui Coroi mai este cunoscută doar de câţiva bătrâni. Unul dintre aceştia, Ghiţă Munteanu, un sătean de 89 de ani din satul Copălău, judeţul Botoşani, se poate lăuda că l-a cunoscut pe Coroi în carne şi oase. Un alt pensionar din municipiul Botoşani, Gheorghe Lazarovici, de 76 de ani, are informaţii reale de la tatăl său, moşierul Cristea Lazarovici, care l-a cunoscut personal pe haiducul botoşănean. Aceştia prezintă pentru „Weekend Adevărul“, aventurile ultimului haiduc al României interbelice.
A devenit bandit după o decepţie în dragoste
Începuturile aventurilor lui Coroi sunt parcă extrase din poveştile romantice cu haiduci ale secolului al XVIII-lea. Cel care ştia cel mai bine cum s-a apucat de haiducie Gheorghe Coroi era boierul de origine armenească Cristea Lazarovici. Şi asta fiindcă viitorul bandit muncea pe domeniile acestuia, situate în ţinuturile Albeştiului şi ale Durneştiului. Boierul Cristea i-a povestit despre Coroi fiului său, Gheorghe Lazarovici, care, la rândul său, transmite mai departe romantica poveste despre plecarea în codru a haiducului.
„Ghiţă Coroi a fost argat pe moşia tatălui meu, Cristea Lazarovici, dar şi pe pământurile unchiului meu, Mihai Bâznoşanu. Coroi era din Durneşti. Era un copil când a început să muncească pentru tatăl meu, care-mi spunea că era harnic, cuminte şi deosebit de inteligent. Tot de la tata am aflat că a fugit în codru din cauza unei femei. Era foarte tânăr când s-a îndrăgostit de o fată pe care, însă, o plăcea şi un şef de post. Aşa s-a iscat un conflict: Coroi l-a bătut pe jandarm şi a fost arestat“, spune Gheorghe Lazarovici. Gheorghe Lazarovici fiul moşierului Cristea Lazarovici FOTO Cosmin Zamfirache Pe atunci, Coroi ar fi avut doar 18 ani, iar pe iubita sa ar fi chemat-o Hareta. Gelosul jandarm l-ar fi luat la secţie, l-a legat, şi l-a bătut crunt pe argat. Băiatul din Durneşti fiind voinic reuşeşte să scape de legături şi apoi îi bate pe cei trei jandarmi din post şi îi lasă fără arme. În cele din urmă, a fost prins şi condamnat. A făcut doi ani de puşcărie şi când s-a întors, dezamăgit de ceea ce păţise, dar mai ales că Hareta cedase şefului de jandarmi, a fugit în codru şi s-a făcut bandit. Când avea să fie adus în faţa legii ,i-a mărturisit procurorului că s-a apucat de haiducie fiindcă jandarmii i-au distrus familia şi l-au împins să trăiască în afara legii.
Două judeţe terorizate
S-a apucat de prădat imediat ce a ieşit din închisoare, adică în 1930. Controla toate drumurile comerciale, ieşea din pădure şi ataca. Din statisticile prezentate în rechizitoriul din 1936, când a fost prins în cele din urmă, reiese că banditul Coroi era autorul a peste 70 de tâlhării la drumul mare. Despre haiduc ştie foarte multe poveşti şi bătrânul Ghiţă Munteanu, din satul Copălău. Totul i-a rămas întipărit în minte, fiindcă l-a cunoscut personal pe Coroi, spaima nordului. Tatăl lui Ghiţă Munteanu, era cârciumar şi se numea Manole Munteanu.
„Coroi venea deseori pe la el, că se ascundea şi prin pădurile astea, ca să jefuiască spre Suliţa, Frumuşica şi Iaşi. L-am văzut cu ochii mei. Venea la tata să cumpere pâine, coniac şi alte alimente. Era înalt, frumos şi voinic. Venea îmbrăcat în jandarm cu banda după el. Aveam 7 ani şi stăteam în cămăruţă. A venit, mi-a zâmbit şi m-a mângâiat pe cap. Era om bun. Se arunca pe cal ca un acrobat“, spune bătrânul Munteanu. Totodată săteanul din Copălău povesteşte că banditul Coroi avea o preferinţă aparte pentru negustorii evrei şi pentru bancheri şi că avea metodele sale de a opera.
„A băgat spaima în bogătani. După numai un an de jafuri, le era frică să mai meargă singuri pe drum. Îi pândea şi în locuri vulnerabile le ieşea în cale şi le lua totul. Nu ierta nimic. De pe dealuri veghea drumurile de comerţ şi avea iscoade pricepute. Nu se ducea la ghici niciodată, ştia ce are de luat şi cât. Noaptea umbla prin sate şi târguri, unde aveau evreii prăvălii sau unde erau bancheri, boieri sau hangii bogaţi. Năvălea brusc peste ei şi el lua totul. Peste tot jefuia: la Suliţa, Dorohoi, Frumuşica, Hârlău, Ştefăneşti. Mergea şi către Iaşi“, spune bătrânul.
Coroi a făcut jafuri şi pe teritoriul judeţului Iaşi, mergând ocazional până către Focşani.
Banditul îşi anunţa prin bileţele victimele că vor fi prădate
Unul dintre lucrurile care l-au făcut legendar pe Ghiţă Coroi a fost modul său unic de a jefui. Coroi jefuia deghizat şi obişnuia să-şi anunţe victimele că vor fi prădate chiar şi cu o săptămână înainte. Atât Ghiţă Munteanu de la Copălău, cât şi Gheorghe Lazarovici, fiul moşierului pentru care a lucrat haiducul, spun că Ghiţă Coroi era de o inteligenţă ieşită din comun. „Era un maestru al deghizării şi travestiului“, spune Lazarovici. Aventurile sale sunt atestate de cei care le-au văzut cu ochii lor. Una dintre acestea a avut loc la Copălău. Atunci când Coroi a vrut să-l jefuiască pe preotul satului, părintele Bâzu.
„Asta o ştiu de la argatul preotului, care a văzut totul. Oricum, şi eu, când eram mic, am auzit de la tata care aflase ce a păţit preotul. Coroi era aşa de isteţ că se juca şi cu victimele, şi cu jandarmii. I-a trimis preotului Bâzu un răvaş prin care-l anunţa că în data cutare va veni să-l jefuiască şi l-a sfătuit să pregătească banii. Popa a anunţat jandarmii. Aceştia s-au bucurat că-l prind, că le făcea zile fripte. Au pus santinele peste tot. La un moment dat, seara, vine o femeie cu un copil mic, cam de 1 an, în braţe. Copilul plângea şi femeia le-a spus jandarmilor să o lase repede la părinte, că se prăpădeşte ăla mic. Jandarmii o lasă bineînţeles. În casă o întâmpină preotul. Când şi-a dat năframa jos, era Coroi. A dat copilul în grija unei servitoare şi, cu pistolul în pieptul popii, l-a obligat să stea cu faţa în jos, pe el şi pe preoteasă. Pe copii i-a încuiat în cameră. I-a lipit preotului doi cartofi la ceafă şi i-a spus că sunt grenade. Dacă mişcă, moare. A luat toţi banii preotului şi i-a spus. «Dacă te ridici de aici, mai vin o dată şi te achit». Preotul nu s-a mişcat până a amorţit. Coroi a dus copilul înapoi la Maria lui Maxim, de unde l-a luat şi i-a dat bani şi a avut grijă de el şi mai încolo“, povesteşte amuzat Munteanu.
Coroi, spune şi Gheorghe Lazarovici se îmbrăca şi în preot de multe ori. „Tatăl meu erau în trăsură când, la trecerea unui vad, a dat peste doi preoţi într-o şaretă. Atunci, tatăl meu a făcut loc celor două feţe bisericeşti, aşa cum se cerea. Mai târziu avea să afle că era de fapt Coroi cu un om de-al său şi venea de la un jaf“, spune Lazarovici. Îmbrăcat în straie duhovniceşti, Coroi tocmai îl jefuise pe boierul Miclescu. Pe un alt boier, Capri, îl furase îmbrăcat în jandarm. Totodată, chiar şi Rosa Fischer, o doamnă bine şi foarte bogată din familia marilor arendaşi evrei a fost lăsată fără bijuterii de isteţimea haiducului.
„A mers la Rosa Fischer, acasă la ea în Botoşani. S-a aşezat confortabil şi i-a cerut toţi banii. Doamna Fischer a spus că nu are cheia de la casa de bani şi că va trimite pe cineva să o aducă. Zis şi făcut. A pus-o însă să cânte până atunci o melodie la pianul din salon. Când apăsa clapele nu se auzea nimic. Coroi a ridicat imediat capacul pianului şi a găsit instrumentul plin de bijuterii. A intuit că se află acolo, le-a luat şi a plecat imediat, până să vină jandarmii“, povesteşte Lazarovici. El spune că haiducul observase că picioarele pianului erau lăsate sub presiunea greutăţii.
Ajuta săracii cu bani
„Coroi nu era bandit, era haiduc în toată puterea cuvântului. Îi apăra pe cei amărâţi. Era un om tare bun“, spune convins Ghiţă Munteanu.
De aceeaşi părere erau majoritatea sătenilor din Botoşani. Despre Coroi se spune că era genul de haiduc, ca pe vremuri, care lua de la bogaţi şi dădea la săraci.
„A dat mulţi bani la oameni. Afla cine are nevoie şi se ducea şi dădea. Şi la Copălău, şi la Suliţa şi peste tot, ajuta săracii, orfanii şi văduvele. Aducea vaci femeilor cu copil mic şi amărâte. Numai pe bogaţi îi prăda“, spune Munteanu. La rândul său, Gheorghe Lazarovici ştie de la tatăl său o poveste despre cinstea lui Coroi.
„El îi ajuta pe săraci. Mergea odată şi a văzut pe drum o femeie cum se ducea cu vaca la iarmaroc. Era săracă şi dorea să-şi plătească datoriile. Coroi i-a dat bani pe vacă, dar nu a luat animalul“, spune Lazarovici.
Totodată, se spune că haiducul Coroi nu a omorât niciodată. A bătut, a rănit, dar nu a omorât. „Doi din oamenii lui, Ungureanu şi Simionescu, au făcut şi crime, dar Coroi nu a omorât pe nimeni“, spune Lazarovici. Mai mult, acesta afirnă că haiducul i-a salvat viaţa moşierului Lazarovici, pe care îl respecta şi care îl mai ajuta cu miei şi caş.
„S-a zvonit că umbla Coroi prin zona Albeşti-Guranda şi jandarmii au încercat să-l înconjoare. Au fost solicitaţi şi vânătorii. Printre aceştia se afla şi tatăl meu. Mergând pe o potecă în şir indian, tatăl meu l-a rugat pe colonelul Mircea, comandantul jandarmilor, să nu tragă în Coroi, ci să-l lase pe el să vorbească cu haiducul şi să-l facă să se predea, să nu-l omoare. Tatăl meu avea să afle mai târziu că haiducul Coroi chiar i-a salvat viaţa în acea zi în pădure. I-a spus mai târziu, la proces, când a fost prins. «Coane Cristea ce ţi-a venit să mergi pe potecă în ziua aceea după noi», i-a spus Coroi şi i-a explicat că Ungureanu, omul său, îl luase la ţintă. Atunci Coroi a apăsat în jos ţeava armei, aghiotantului său, pentru a nu trage în tatăl meu“, spune Lazarovici.
„Pe Coroi îl ascundeau ţăranii. Îl iubeau oamenii că era bun şi îi ajuta la necaz“, spune şi nea Munteanu.
De altfel, un ţăran, Gheorghe Gheorghe din Guranda, va depune mărturie la procesul lui Coroi din 1936, spunând că într-o iarnă a pierdut vitele şi nu mai putea lucra pământul. Preotul din sat a refuzat să-i dea un împrumut.
„Norocul mi l-a scos în cale pe Coroiu, care mi-a dat şi pe deasupra ceva bani de mâncare“, mărturisea ţăranul. Banda lui Coroi formată din tâlhari versaţi În puşcărie, Coroi a cunoscut şi alţi bandiţi care i-au fost viitori colaboratori în prădăciuni. Banda lui era formată din tâlhari experimentaţi, dar pe care îi domina prin forţă şi inteligenţă. „Erau şapte în total. Erau Ghiţă Coroi, Bolfan, Căsăndrel, Mazăre, Bălăucă, Simionescu şi Ungureanu. Coroi dădea ordinele şi nimeni nu se împotrivea. Şi de câte ori l-am văzut când eram mic, mergea cu trei aghiotanţi după el: Căsăndrel, Bolfan şi Ungureanu. Restul erau la pândă, aşezaţi strategic. Nici nu-i vedeai, dar ei ştiau toate mişcările din sat. Erau toţi înarmaţi până-n dinţi. Aveau cuţite, pistoale şi puşti“, spune Ghiţă Munteanu.
Citeste mai mult: adev.ro/nw0r1m