Un bărbat, de 41 de ani, a fost condamnat, vineri, de judecătorii Tribunalului Botoşani după ce a încercat să mituiască un poliţist cu banii pe care îi pregătise să îi dea la o cumătrie.
Leontin Costel Aniţei, din Dorohoi, a primit o pedeapsă de trei ani cu suspendare şi a fost obligată să muncească în folosul comunităţii 120 de zile, respectiv la Muzeul Memorial George Enescu. De asemenea judecătorii au confiscat cei 160 de euro pe care îi oferea drept mită.
Bărbatul a fost oprit în trafic, pe 31 mai, pe strada Dimitrie Pompei şi întrucât emana halenă alcoolică poliţiştii i-au cerut să sufle în etilotest, însă a refuzat.
A fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi, însă şi aici a refuzat recoltarea probelor biologice, apoi poliţiştii l-au luat la secţie pentru întocmirea dosarului penal privind infracţiunea de refuzul recoltării probelor biologice. L-au condus la sediu împreună cu iubita sa cu care se afla în maşină.
Acolo bărbatul a început să facă scandal, să ameninţe agenţii şi a fost încătuşat. Ulterior s-a calmat şi oamenii legii l-au lăsat liber. De la ameninţări a trecut la rugăminţi să nu i se întocmească dosar penal, iar la un moment dat a scos mai multe banconte de 20 de euro şi le-a pus pe masă. Poliţiştii au chemat ofiţerii anticorupţie, iar şoferul s-a ales cu încă un dosar penal pentru dare de mită, după ce s-a constat că pe biroul poliţistului a lăsat în total 160 de euro.
În faţa anchetatorilor nu a recunoscut fapta spunând că de fapt a lăsat banii pe birou pentru ca poliţistul să îi dea iubitei sale, în condiţiile în care el nu putea lua legătura cu ea.
Leontin Costel Aniţei este o mai veche cunoştinţă a poliţiştilor, el având un dosar penal după ce a fost prins conducând beat în 2010, în 2013 a provocat un accident rutier şi nu l-a declarat, iar în iarna anului trecut a fost prins conducând pe contrasens.