Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, a refuzat să dea declarații, vineri, după ce a fost audiat de procurorii Direcției Anticorupție.
Dacă data trecut după ce a ieșit de la audieri a fost foarte vorbăreț, de această dată fostul liberal a încercat să evite orice întrebare. El a fost însoțit de trei avocați, doi de la Cluj și unul de la Suceava.
„Sănătate multă vă doresc. Nu fac niciun fel de declarație. Vă rog din suflet, nu mă mai întrebați. Întrebați organele statului”, le-a transmis Țurcanu jurnaliștilor.
Unul dintre avocații săi a confirmat că Țurcanu rămâne suspect în dosar.
Florin Ţurcanu este acuzat de trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu.
FOTO! Florin Țurcanu a ajuns, din nou, la DNA Suceava