Un tânăr, de 20 de ani, s-a dat în spectacol, joi seară, cu maşina făcând drifturi prin municipiul Botoşani, iar poliţiştii au reuşit să îl identifice şi să îi aplice sancţiuni drastice. Ştefan Brumă, de 20 de ani, era la volanul unui BMW şi făcea drifturi în faţa Colegiului AT Laurian. A fost filmat, iar înregistrările au ajuns pe mâna poliţiştilor.
Tânăr s-a ales cu permisul suspendat, în condiţiile în care el deja îl avea suspendat, tot pentru drifturi, însă se afla în perioada în care putea circula în baza dovezii eliberate de agenţii rutieri. Apoi poliţiştii i-au dat o amendă de 1600 de lei pentru că avea pneuri neconforme şi i-au reţinut certificatul de înmatriculare pentru folii aplicate pe geamuri pentru care nu avea omologare.