Doi șoferi, unul de 20 de ani, iar celălalt de 54 de ani, au fost răniți ușor și au ajuns, miercuri după-amiază, la Spitalul Municipal Dorohoi, după ce mașinile acestora s-au ciocnit între ele.
Accidentul a avut loc pe drumul județean care leagă Ibăneștiul de Cristinești, în momentul în care unul dintre șoferi a încercat să facă un viraj la stânga, iar celălalt a intrat în depășire.
Mașinile au fost puternic avariate. Inițial, șoferii au sunat la 112 și au spus că există pericolul declanșării unui incendiu, însă pompierii ajunși la fața locului nu au făcut decât să scoate bornele bateriilor pentru a evita o eventuală explozie.