Un primar din judeţul Botoşani s-a săturat de gropile de pe un drum judeţean şi a plantat, miercuri dimineaţă, salcâmi pentru a umple găurile din drum.
Este vorba de drumul judeţean 294 ce duce spre comuna Dângeni. Drumul a fost decopertat pe o porţiune de 1,3 km şi timp de trei ani nu s-au făcut lucrări. Cătălin Rotundu, primarul comunei Dângeni, spune că a făcut mai multe solicitări Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri cât şi Consiliului Judeţean şi pentru că nu s-a intervenit a apelat la această măsură de protest. A adus mai mulţi localnici care au plantat câţiva zeci de salcâmi în gropi, iar maşinile au ajuns să facă slalom printre copacii plantaţi.
„Este vorba despre o porţiune de 1,3 km şi au trecut şapte ani de când nu s-a mai intervenit. Situaţia este jalnică, am băgat 4000 de lei în maşina primăriei în două luni din cauza gropilor. Noi în fiecare zi avem treabă la Botoşani şi trecem pe acest drum. Nouă ni s-au alăturat şi viceprimarii din comunele Mihălăşeni şi Ripiceni. Poate voi fi catalgat drept nebun cu acest protest, însă îmi asum acest lucru pentru că nu se mai poate”, a declarat Cătălin Rotundu.
Alesul local a transmis o invitaţie reprezentanţilor CJ şi ai DJDP pentru a fi prezenţi la protest, iar conducerea DJDP l-a asigurat că în maxim cinci zile se va interveni pe acel drum.