A dat cu maşina peste un poliţist, după o urmărire pe un drum naţional. Cum s-a terminat totul!

politie - ambulantaUn bărbat de 32 de ani şi fratele său, de 24 de ani, au fost protagoniştii unei urmăriri ca în filme reuşind să scape de maşina Poliţiei, însă după ce au accidentat grav un agent de circulație. Corneliu Diaconu s-a dus cu fratele său Sorin Diaconu la Ungureni să cumpere un Opel Astra, însă acesta nu putea fi pus în circulaţie, deoarcere avea numerele expirate.

Cei doi s-au încumetat totuşi să meargă, Corneliu urcându-se la volanul noii maşini, iar fratele său, care nu avea permis, s-a urcat la volanul unei alte maşini, cu care cei doi au mers până acolo. Ambele maşini au pornit spre Botoşani, însă, la scurt timp, poliţiştii din Ungureni au încercat să îi oprească.

like-facebookCei doi fraţi au ignorat semnalele oamenilor legii, astfel încât aceştia au pornit în urmărirea lor.

Indivizii au reuşit să scape de maşina Poliţiei, însă oamenii legii l-au contactat pe un coleg din Răchiţi care să îi oprească. Agentul Marcel Hagiu a ieșit în stradă la intrare în Botoşani şi le-a făcut semn să oprească, însă Corneliu Diaconu a intrat cu maşina în el.

„Persoana vătămată Hagiu Maricel, pentru a evita să fie lovit în plin, s-a ferit şi a sărit într-o parte. Cu toate acestea, agentul de poliţie a fost preluat pe capotă, s-a lovit şi de partea dreaptă a parbrizului, care s-a spart şi a fost apoi proiectat pe asfalt, pe partea dreaptă a autoturismului, moment în care a fost călcat cu o roată pe laba piciorului stâng”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Ulterior cei doi au fugit şi, în ciuda filtrelor organizate de poliţie, nu au fost prinşi. Acum procurorii l-au trimis în judecată pe Corneliu Diaconu pentru ultraj, bărbatul fiind plecat din ţară.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *