Infractorii pun la cheltuiala institutiile statului. Jandarmeria si Politia sunt nevoite sa cheltuie lunar sume foarte importante pentru cautarea celor certati cu legea.
Pentru ca infractorii refuza sa ajunga la procese sau la audierile procurorilor, jandarmii si politistii sunt obligati sa ii gaseasca si sa ii aduca cu forta.
Numai Jandarmeria a avut, in prima parte a acestui an, 357 de mandate de aducere fie la instantele din Botosani, fie la cele din judetele Suceava, Iasi sau chiar Bacau. Practic, jandarmul este nevoit sa caute persoana citata in proces la domiciliul acesteia si sa o insoteasca pina la judecator sau procuror. Evident ca si transportul se face pe bani publici. Sute de asemenea cazuri are de rezolvat si Politia, care isi imparte competentele cu Jandarmeria. Jandarmeria aplica mandatele de aducere din municipiul Botosani, iar Politia din celelalte localitati urbane si din comune.
Cheltuielile statului pentru cei care incalca legea sunt mult mai mari daca tinem cont si de costurile efectuate pentru transportul detinutilor la instantele de judecata, atit in Botosani, cit si la judecatori, tribunale si curti de apel din tara.