Antrenorul intermediar al FC Botoşani a spus, după remiza cu Dinamo, că le-a redat jucătorilor plăcearea de a juca. Mugur Cornăţeanu a spus că a avut o problemă cu accidentarea lui Cordoş ceea ce l-a forţat să facă o improvizaţie cu Stelian Cucu şi astfel s-a redus forţa de la mijlocul terenului.
„I-am lăsat să-şi recapete plăcerea de a juca, prin antrenamente. Să nu mai fie aşa închistaţi. Le-am spus: jucaţi pentru voi. Vreau să jucaţi efectiv pentru voi şi să vă regăsiţi plăcerea de a juca. Atâta tot. Am început destul de bine jocul, destul de agresiv, am reuşit să marcăm. Am mai avut o ocazie la 1-0. Dacă Dimitrov centra mai bine pentru Batin, putea să fie 2-0. Problema a intervenit în momentul în care l-am pierdut pe Cordoş. A trebuit să joc iar cu improvizaţie, Cucu fundaş central. Nu am mai avut putere la mijlocul terenului. A doua repriză s-a jucat pe contre, mai periculoşi au fost Dinamo. Am încercat cu Brata şi Hadnagy pe margine dar atât am reuşit astăzi”, a declarat Mugur Cornăţeanu.