Consiliul Judeţean va sprijini locuitorii din Rădăuţi Prut prin crearea unei surse sigure de apă potabilă. După ce fantanile aproape că au secat, iar pentru a se aproviziona cu apă, sătenii şi mai ales sinistraţii care au fost mutaţi din module in noile case construite de Guvern trebuie să se deplaseze şi 2-3 kilometri, autorităţile judeţului au luat măsuri. Reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului dar şi ai SC Apa Grup s-au deplasat săptămana trecută la Rădăuţi Prut pentru evaluarea situaţiei la faţa locului. Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, s-a constatat că soluţia este repunerea in funcţiune a conductei de apă din sursa Prut, care nu mai este utilizată de mai bine de 10 ani de zile. Pentru că trei din casele construite de Guvern au fost ridicate chiar pe traiectoria conductei de apă, specialiştii de la Apa Grup au decis să execute lucrările de reparaţie pană la limita cu cele trei case, iar din acel punct să se monteze o conductă secundară care să alimenteze noul sat. Deocamdată nu a fost definitivată evaluare, in aceste condiţi costurile incă nu au putut fi estimate. Cel mai probabil Consiliul Judeţean se va reuni in şedinţă extraordinară la inceputul lunii iunie pentru a aproba sumele necesare acestei investiţii. In fondul de rezervă al CJ sunt nu mai puţin de 3 miliarde de lei vechi.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- FOTO & VIDEO Nenorocire! Un bărbat a murit în timp ce săpa o fântână. Un mal de pământ s-a surpat peste el
29 septembrie 2024...
- FOTO Accident pe DN17! O șoferiță a intrat cu mașina într-un cap de pod
26 septembrie 2024...
simion tehnoconstruct
- FOTO Accident între un camion și o platformă auto. O persoană a rămas încarcerată
25 septembrie 2024...
- FOTO Accident cu două mașini și o autoutilitară. Un bărbat a rămas prins între fiarele autoturismului
23 septembrie 2024...
apetrans
- O femeie a primit acordul judecătorilor să intre cu forța în apartamentul unei vecine pentru a face curățenie
22 septembrie 2024...
- Tragedie la locul de muncă! Un bărbat a murit, iar altul a fost rănit după ce au căzut de la înălțime
19 septembrie 2024...
Bsc
Urban Serv
- FOTO O femeie și doi copii răniți, astăzi, într-un accident rutier. Coliziune între un autobuz și un autoturism
17 septembrie 2024...
- VIDEO Iarnă în septembrie! A căzut prima ninsoare în România
16 septembrie 2024...
Cele mai citite Stiri
- Casa Județeană de Pensii Botoșani, precizări referitoare la cumulul pensiei cu alte venituri
29 septembrie 2024...
- Măsuri împotriva unui huligan care a aruncat cu scaunul după arbitru în meciul dintre Dinamo și FC Botoșani
29 septembrie 2024...
RMN
- Județul Botoșani, sub Cod Galben și Cod Portocaliu de furtuni și ploi torențiale. Măsuri de prevenție luate în fiecare comună
29 septembrie 2024...
- Ce face acum tânărul din sistemul de protecție al DGASPC Botoșani, care a intrat cu 9.88 la facultatea de matematică. Sebi este un exemplu demn de urmat
29 septembrie 2024...
- Ce-a pățit soția unui fotbalist străin când a ajuns în Botoșani? „S-a dus la mall în Iași, o sută de kilometri, și ne-a spus: «Mamă, ce oraș mare»!”
29 septembrie 2024...
- FOTO & VIDEO Nenorocire! Un bărbat a murit în timp ce săpa o fântână. Un mal de pământ s-a surpat peste el
29 septembrie 2024...
ddd
- Două funcții de director, scoase la concurs la un spital din municipiul Botoșani
29 septembrie 2024...
- Evenimente religioase în mai multe parohii din județul Botoșani. Vezi unde!
29 septembrie 2024...
Anunturi
- Primăria Mihai Eminescu acordă înlesniri la plată sub formă de scutire în cotă de 100% din majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale datorate bugetului local
19 septembrie 2024
- Clinica Optim Diagnostic din Botoșani marchează Ziua Mondială a Inimii cu un screening cardiovascular gratuit. Cum te poți programa!
18 septembrie 2024
Modern Calor
- Anunț de angajare! Societate comercială angajează inginer construcții și laborant stație de betoane
16 septembrie 2024
- Anunţ de angajare! Societate din Botoşani caută şoferi categoriile C + E
5 septembrie 2024
- Primăria Mihai Eminescu comunică obligațiile părinților care pleacă în străinătate și își lasă copiii minori acasă
28 august 2024
- Comunicat de presă: Achiziție echipamente Centru colectare deșeuri nepericuloase pentru societatea Greko Real Estate SRL
7 august 2024
- Comunicat de presă: Achiziție echipamente Centru colectare deșeuri nepericuloase pentru societatea Greko Real Estate SRL
6 august 2024
- Comunicat de presă: Achiziție echipamente Centru colectare deșeuri nepericuloase pentru societatea Greko Real Estate SRL
5 august 2024