Botoșăneanul Petru Mircea, care a fost căsătorit cu regretata cântăreață Mădălina Manole și cu care are un copil, neagă zvonurile potrivit cărora ar urma să se căsătorească în această toamnă la Botoșani.
„Nu știu cine se ține de glume sau născociri din astea. Poate vin chiar de la socrii mei. Eu încerc să îmi cresc frumos copilul și să mă țin departe de lucrurile astea. Sunt epuizat total de lucrurile astea. Mă simt și penibil, dar e o informație falsă. Nu e cazul deocamdată”, a declarat Petru Mircea.
Mircea a reacționat după ce jurnaliștii de la Cancan au susținut că acesta urmează să ia cununia civilă în octombrie cu o femeie cu care are o relație de doi ani.