Poliţiştii de frontieră botoşaneni au întocmit dosar penal pe numele unui cetăţean român, care a fost depistat circulând cu o autoutilitară ce figura ca fiind furată din Portugalia.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au oprit în localitatea de frontieră Sinăuţi- judeţul Botoşani, o autoutilitară înmatriculată în Portugalia, condusă de cetăţeanul român Stejărel C., de 51 de ani, domiciliat în judeţul Botoşani, având ca pasager pe cetăţeanul român Mircea F., de 38 de ani, domiciliat în judeţul Suceava, proprietarul autoutilitarei.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că autoutilitara marca Ford Tranzit figurează ca fiind furată din Portugalia în anul 2008.
Cu privire la cele constatate, proprietarul autoutilitarei a declarat că a achiziţionat autovehiculul în anul 2014, fără a şti că acesta este furat.
Pe numele lui Mircea F., poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul în valoare de 11.058 lei a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de Frontieră în vederea continuării cercetărilor.