Locuitorii dintr-o scară de bloc au ajuns într-o situaţie disperată şi vor să intre în grevă. De mai bine de 20 de ani trăiesc cu subsolul inundat cu dejecţii din cauza unui cămin defect aflat în zona imobilului.
Au făcut solicitări, la operatorul de apă, la Consiliul Judeţean, însă nimeni nu i-a băgat în seamă.
Singurul sprijin este ca la câteva săptămâni, după ce mirosul depăşeşte aria blocului situat pe strada Sucevei nr 7, angajaţii Nova Apaserv desfundă căminul, însă acesta se umple la loc, iar apa se infiltrează prin fundaţia blocului şi ajunge la subsol.
Oamenii au încercat să împiedice pătrunderea apei şi a dejecţiilor în subsol şi au tencuit, însă apa se infiltrează continuu. Cei care stau la parter au mucegai şi igrasie, iar o femeie şi-a schimbat deja mobila din această cauză. Oamenii spun că acel cămin trebuie remediat de Nova Apaserv pentru că ei au înlocuit toate ţevile din bloc, însă în tot aceşti ani au obţinut doar promisiuni.
Locatarii se tem şi pentru structura de rezistenţă a blocului şi spun că apa infiltrată a dus la măcinarea betonului.
” Nu pot să îmi schimb mobila în fiecare an. Am igrasie în casă, mucegai. De dimineaţă am scos 100 de găleţi cu apă de la subsol”, spune o locatară nemulţumită.
Directorul Nova Apaserv, Gabriel Cârlan, a spus că ştie despre problema acelui cămin, însă în zona este o deficienţă de construcţie. Căminul şi conductele ar fi la un nivel mai înalt decât fundaţia blocului şi astfel apa şi dejecţiile ajung în bloc.
„Ar trebui coborât căminul şi conductele din zonă, însă trebuie să verificăm la faţa locului. Nu este singurul cămin cu astfel de probeleme şi încercăm să le rezolvăm”, a declarat Gabriel Cârlan.