Ionuț Jâșcanu are vârsta de 37 de ani și provine dintr-o familie de agricultori. Din primăvara anului 2012 și-a propus să-și înființeze o fermă cu culturi vegetale (porumb boabe, legume proaspete în camp – fasole verde, fasole boabe, cartofi, meri, vie) și plantație de cătina. În acest sens, solicitantul a încheiat contracte de arendă pentru o suprafață de 7,9 ha pe raza comunei Cristești, județul Botoșani pentru desfășurarea activității, din care pe 1,5 ha sa cultive cătina.
De asemenea, solicitantul deține din mai 2012, 50 de stupi amplasați pe vatra stupinei.
Ionuț Jâșcanu este de profesie inginer, profil agricol. Este absolvent al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad Iași, Facultatea de Agricultură. Pregătirea profesională și expertiza dobândită prin activitatea desfășurată în domeniul agricol, îl vor ajuta pe solicitant să implementeze proiectul de modernizare și dezvoltare a fermei vegetale, în special cultivarea cătinei.
Beneficiarul a găsit în Programul Național de Dezvoltare Rurală, fondurile LEADER, oportunitatea pentru modernizarea și extinderea exploatației sale.
S-a informat asupra condițiilor de eligibilitate și, cu ajutor din partea unor consultanți, a întocmit Planul de afaceri, apoi a depus proiectul la GAL Valea Siretului de Sus.
Instalarea fermierului ca șef de exploatație apicolă/cultura plantelor, creșterea competitivității acesteia printr-o utilizare mai eficientă a factorilor de producție și adaptarea managementului fermei la condițiile dictate de cererea și oferat de piață au reprezentat obiectivele generale ale proiectului.
După selectarea proiectului la GAL, a urmat perioada de evaluare la AFIR, iar în luna septembrie 2013, beneficiarul a semnat Contractul de finanțare.
După încasarea primei tranșe de plată, în luna octombrie 2013, beneficiarul a implementat măsurile descrise în Planul de afaceri, respectiv a achiziționat un tractor și o freză necesare la cultivarea terenurilor aflate în exploatație și a crescut suprafața cultivată cu cătină, de la 1,5 ha la 3 ha.
În luna august 2014, beneficiarul a îndeplinit obiectivele din Planul de afaceri și a depus cerere de plată pentru tranșa II. În luna decembrie 2014, acesta a încasat tranșa II, fiind astfel primul proiect finalizat pe Măsura 41.112 la GAL Valea Siretului de Sus.
Titlul proiectului: Dezvoltarea fermei deținută de tânărul fermier Jâșcanu Ionuț din comuna Cristești, județul Botoșani
Proiect finanțat prin Axa I a Programului Național de Dezvoltare Rurală, Măsura 41.112 ”Instalarea tinerilor fermieri”
Beneficiar: Jâșcanu Ionuț
Localizare: comuna Cristești, județul Botoșani
Perioada de implementare: septembrie 2013 – decembrie 2014 – proiect finalizat
Buget total: 40.000 euro
Finanțare nerambursabilă: 40.000 euro
Cofinanțare (contribuția beneficiarului): nu este cazul
Domeniul de activitate: apicultură și cultivarea arbuștilor fructiferi (cătină)
va felicit pentru curaj si realizari
daca se poate va rog sa imi spuneti ce cantitate de catina ati recoltat ca o medie pe ha,va rog pentru ca si eu am plantate 4 ha din 2017 si ma tot intreb daca sa o pastrez sau sa renunt
va rog cateva sfaturi
mu.tumesc