De circa 6 ani își petrece copilăria în cântec participând la concursurile muzicale din orașul nostru și din țară și bucurând inimile copiilor, a părinților și a bunicilor cu glasul ei special.
Încă din primii ani de cântec, Amalia Hrom a fost comparată cu mai celebra Mirabela Dauer pentru vocea care iese în evidență dintr-o mulțime de copii care cântă. Copila care va implini in curand 12 ani își lansează duminică al treilea album. De data aceasta, cu piese românești, cu influențe folclorice.
Cei care au participat de-a lungul timpului la spectacolele grupului Cheia Sol din care face parte și ea știu că micuța Amalia cântă și muzică ușoară, și muzică populară. Discul pe care îl va lansa alături de colegii ei din grupul Cheia Sol se numește “Floarea dorului” și cuprinde 14 melodii.
Este un material de promovare care va fi oferit tuturor celor care duminică vor veni în parc la spectacolele organizate în cadrul proiectului “Vara în acorduri muzicale” derulat de Asociația Cheia Sol și finanțat de Primăria Botoșani. Amalia va cânta melodii de pe discul proaspăt lansat și va acorda autografe tuturor celor care vor fi alături de ea într-o după-amiază atât de specială.
Printre premiile cele mai recente obținute de micuța artistă se numără premiul I la Festivalul Internațional “Music for all” în 2014 și tot premiul I la Festivalul Internațional „Beyond Borders” de la Chișinău, tot anul trecut.