Viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, îl acuză pe Cătălin Flutur că nu își face datoria ca director la Locativa. Cosmin Andrei susține că Primăria Botoșani a fost dată în judecată de Asociația de proprietari 57 pentru cheltuielile pe spațiile comune pe care le-a realizat un chiriaș și asta pentru că Locativa nu a urmărit aceste cheltuieli. El susține că sunt chiriași care nu își plătesc debitele cu anii și care nu sunt monitorizați de către cei de la Locativa Viceprimarul îi cere demisia de onoare lui Flutur de la conducerea societății.
”Suntem chemați parte din proces pentru recuperarea sumei de aproximativ 1000 lei. Consider că cei de la Locativa nu și-au făcut datoria, în speță domnul Cătălin Flutur, iar colegii domniei sale de partid , prin Consiliul de Administrație, nu au luat nicio măsură ca să-i urmărească activitatea și recuperarea debitului. Nu este o situație singulară. Delegarea activității de gestionarea a fondului locativ este făcut de Locativa printr-o hotărâre de CL din 2005 , mai mult avem și un contract de delegare a gestiunii și consider că Locativa nu s-a comportat ca un bun proprietar. Ar trebui ca domnul Cătălin Flutur să-și dea demisia de onoare, dar sunt convins că nu o va face”, a spus Cosmin Andrei.
Viceprimarul îl va invita pe Cătălin Flutur în următoarea ședință de Consiliu Local pentru a prezenta activitatea de la Locativa. El cere și Consiliului de Administrație de la Locativa să aibă o atitudine mai riguroasă vizavi de activitatea directorului.
”Sunt mai mult interesați de încasarea salariilor care sunt foarte mari decât administrarea bunurilor”, a adăugat Cosmin Andrei.
În replică, directorul Locativa susține că la această dată sunt foarte multe persoane care nu-și plătesc la asociație cheltuielile comune și că unele au datorii și de zeci de mii de lei la asociații. Flutur a menționat că primăria a fost dată în judecată de mai multe asociații și consideră demersul ca fiind unul normal.
”Nu este o noutate ca în anul de grație 2015, din cauza binefacerilor guvernelor, oamenii nu au bani să-și plătească datoriile la asociații. Problema se va rezolva pe cale judecătorească prin reziliere de contract și evacuarea familiilor. Este o problemă falsă. Oricine are dreptul să dea în judecată pe cei care nu-și plătesc datoriile. Prima dată să-și dea demisia domnul Portariuc și domnul Andrei, că dacă făceau cele 2500 locuri de muncă, poate cetățeanul respectiv avea un loc de muncă și putea să-și plătească utilitățile”, a menționat Flutur.