Consiliul Județean alocă noi fonduri din buget pentru dotarea Inspectoratului de Poliție Județean. Astfel, se alocă 57.000 lei pentru achiziționarea de stații de lucru cu monitor și UPS și alți 42.000 lei pentru achiziția unor sisteme video. Propunerea de alocare de fonduri din bugetul județului pentru această achiziție vine de la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică și Inspectoratul de Poliție Județean în scopul creșterii gradului de ordine și siguranță publică pe teritoriul județului Botoșani.
Camerele video vor fi montate la sediile aparținând IPJ Botoșani. Vor fi achiziționate șase sisteme de supraveghere video pentru dotarea sediului Poliției orașului Bucecea, Darabani, Flămânzi, Mihăileni, sediul Serviciului Poliției Rutiere din Cornișa și la Centrul de Reținere și Arest Preventiv.
Proiectul de hotărâre urmează să fie supus spre aprobare în ședința de Consiliu Județean de săptămâna viitoare.