A descoperit o bombă în timp ce efectua lucrări de întreţinere în gospodărie

bombaDescoperire mai puţin obişnuită şi periculoasă, luni, la Orăşeni Deal, comuna Curteşti, unde un bărbat a găsit un element de muniţie în timp ce efectua lucrări de întreţinere în gospodărie.

Solicitaţi să intervină, pirotehnicienii botoşăneni au stabilit că este vorba un element de muniţie al unei bombe de artilerie, calibru 82 mm. Muniţia a fost ridicată şi transportată în poligonul de la Copălău în vederea distrugerii la o dată ulterioară.

like facebookPirotehnicienii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi, să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *