Primarul Botoșaniului, Ovidiu Portariuc, care este și președinte executiv al PSD, îi nemulțumește pe liderii Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR). Vicepreședintele UNPR, senatorul Șerban Mihăilescu, susține că Primăria Botoșani este una dintre puținele primării din țară care a refuzat să pună la dispoziția UNPR un sediu.
„Noi funcționăm într-un spațiu închiriat de la o persoană fizică. Primăria Botoșani nu a vrut până acum să ne ofere un sediu, așa cum a făcut-o cu celelalte partide politice”, spune Mihăilescu (foto).
Acesta susține că refuzul municipalității este cu atât mai greu de înțeles cu cât UNPR este un partid puternic în România, iar solicitările transmise au fost foarte multe.