Cinci muncitori Apa Grup anchetati pentru furt de apa

Cinci salariati ai SC Apa Grup SA, furnizorul de apa-canal al judetului, sunt anchetati cu privire la furtul de apa din reteaua judeteana. Cei cinci sunt acuzati ca au ajutat la furtul de apa din retea si chiar au incurajat practicile care erau in detrimentul societatii la care lucrau. "Cei cinci salariati sunt cercetati de catre comisia interna de ancheta, iar la final vom publica si rezultatele anchetei. Pana atunci nu putem sa oferim alte detalii deoarece am risca sa le prejudiciem imaginea fara a fi vinovati", a declarat Maricel Georgescu, directorul SC Apa Grup SA.

Surse din cadrul furnizorului de apa-canal ne-au spus ca fata de trei dintre cei cinci salariati anchetati exista sanse mari de a se inainta plangere penala ca urmare a faptului ca acestia au rupt zeci de sigilii si se presupune ca au prejudiciat societatea cu sume consistente. Sunt suspiciuni fata de mai multi salariati ai Apa Grup ca ar fi favorizat furtul de apa si ca ar fi primit bani sau alte foloase necuvenite pentru acest "serviciu". La insistentele conducerii Consiliului Judetean vor fi verificati si cativa salariati care au functii de conducere de mai multi ani si despre care se banuieste ca ar coordona aceasta activitate ilegala desfasurata in detrimentul financiar al societatii. "Eu am o Dacie si lucrez de 27 de ani in societatea asta, iar altii schimba masinile la cateva luni, oficial avand doar veniturile de la Apa Grup", a spus directorul Georgescu.

Apometre cu indexul mai mic de la o luna la alta

In urma verificarilor declansate de Apa Grup ca urmare a presiunilor impuse de Consiliul Judetean in acest sens, institutia fiind actionarul majoritar al societatii furnizoare de apa-canal, s-a descoperit mai multe aspecte cel putin ciudate. "La una dintre case, dupa ce am efectuat verificarea, s-a constatat ca indexul pentru luna in curs este mai mic decat indexul pentru consumul inregistrat cu o luna inainte. Asa ceva nu s-a mai auzit. Pana acum s-au gasit cazuri in care se modifica indexul apometrului, insa nu in asa fel incat sa dea un index mai mic decat ultimul raportat", ne-au declarat surse din Apa Grup. Totodata, in urma verificarilor s-a constatat ca cei cinci salariati ai furnizorului de apa au ajutat la ruperea mai multor sigilii, la inlocuirea unor apometre si chiar la inlocuirea sigiliilor. "Am gasit sigilii rupte, apometre schimbate, sigilii din plumb, din alea care nu se mai folosesc de foarte multi ani. In cateva locuri am gasit sigilii false. Noi avem o baza de date cu sigiliile si cand cauti un anumit numar de sigiliu gasesti toate informatiile despre client si despre felul apometrului. Ei, noi am gasit sigilii care nu se afla in baza noastra de date la clienti la care ar fi trebuit sa fie cu totul alt sigiliu", ne-au precizat reprezentantii Apa Grup.

Carmangeriile, la verificat

In aceasta perioada, echipe de control ale Apa Grup verifica racordurile la apa si apometrele carmangeriilor si abatoarelor din judet. Pe lista sunt aproape 20 de astfel de unitati la care vor fi efectuate controale. Aceleasi surse ne-au precizat faptul ca pe lista se afla trei astfel de unitati fata de care exista suspiciuni ca ar folosi apa fie prin furtul cu ajutorul apometrului, fie printr-un bypass.

Bisnitari si oameni de afaceri debransati din cauza datoriilor

Mai multe vile descoperite cu restante importante la plata apei au fost debransate in ultima luna. Maricel Georgescu, directorul furnizorului de apa-canal, a spus ca s-a actionat in anumite cazuri in care s-a facut presiune pe diferite canale pentru a stopa actiunea. "Aveam o lista cu cateva zeci de case care avea datorii de la 11 milioane de lei vechi pana la peste 20 milioane de lei vechi si ni se tot spunea de catre unii ca nu se poate interveni deoarece fie sunt bisnitari, fie au nu stiu ce relatii, mai ales ca pana acum de fiecare data cand am incercat sa-i debransam se lasa cu amenintari", a declarat Georgescu. Aceasta a adaugat ca sefii de echipe care efectuau operatiunile de debransare au fost sfatuiti sa anunte in momentul in care exista probleme pentru ca la fata locului sa fie solicitata interventia jandarmilor. "Asta a avut un efect deosebit,deoarece nu au fost probleme la debransari, iar unii dintre acesti datornici si-au achitat debitele", a completat directorul Apa Grup. In ceea ce-i priveste pe maharii debransati din cauza datoriilor avute la plata apei consumate, societatea furnizoare ii va actiona in instanta pentru recuperarea restantelor.

120 de vile pe lista furturilor de apa

Numarul vilelor trecute pe lista neagra a Apa Grup si unde exista banuieli ca se fura apa din reteaua publica a ajuns la 120. Reprezentantii societatii sustin ca urmeaza a fi facut in fiecare caz un dosar separat in care sa fie depistat vinovatul de producerea furtului, gradul de implicare a salariatilor Apa Grup in aceasta "afacere", precum si prejudiciul estimat adus societatii. De asemenea, au demarat verificarile in celelalte localitati racordate la reteaua de apa a judetului, iar primele rezultate arata ca si in mediul rural si in celelalte orase ale judetului se fura apa in cantitati importante. Pierderile inregistrate de Apa Grup in momentul de fata depasesc 70%, cea mai mare parte dintre acestea fiind, potrivit estimarilor, furturile de apa realizate cu ajutorul salariatilor societatii.

Primii hoti de apa deconspirati

"Evenimentul de Botosani" va publica, in editia de miercuri, 29 aprilie, primele persoane juridice fata de care Apa Grup a adunat dovezile necesare care sa demonstreze ca acestea fura apa din reteaua judetului.