Executivul a aprobat, in şedinţa de miercuri, setul de principii care va sta la baza legii de salarizare a personalului din sistemul bugetar, act normativ care va reglementa in mod unitar salarizarea tuturor categoriilor de personal plătit din fonduri publice, se arata pe site-ul oficial al Guvernului.
Potrivit principiilor adoptate de Guvern, raportul intre salariul de bază minim pe economie şi salariul de bază maxim al personalului plătit din fonduri publice va fi de 1 la 15. Salariul de bază va deveni principalul element al ciştigului salarial şi se va realiza prin includerea in salariul de bază a unor sporuri care au caracter general. Ponderea sporurilor in ciştigul total va fi de maximum 30%.
"Prin aplicarea noului act normativ nici o persoană nu va inregistra o diminuare a salariului. Salariile mai mari din momentul de faţă vor fi ingheţate o perioadă de timp, in timp ce salariile mici vor avea creşteri accelerate. Sau, este posibil, ca pentru cei care se află in virful piramidei, salariile să crească puţin, iar salariile mai mici să aibă o creştere mai accelerată. Toate aceste lucruri se vor realiza pe principiul că nimeni nu va pierde", a explicat primul-ministru.
Proiectul legii salarizării unice in sistemul bugetar va fi elaborat de Guvern pină la 30 iunie, iar implementarea noului sistem de salarizare se va realiza intr-un termen de trei ani. "Nu excludem posibilitatea asumării răspunderii in faţa Parlamentului pentru acest proiect de lege. Guvernul are determinarea să meargă in faţa Parlamentului să-şi asume răspunderea asupra acestui proiect atit de important pentru ceea ce inseamnă salarizarea unică in Romania, pentru a aduce un sentiment de dreptate, de echitate, intre diversele categorii sociale şi pentru a elimina discrepanţele care au apărut in decursul timpului. Vrem să realizăm o salarizare justă a tuturor oamenilor care sunt plătiţi din bani publici in baza pregătirii profesionale, a muncii pe care o prestează şi avind in vedere reglementările şi normele europene in materie", a subliniat primul-ministru.
Premierul Emil Boc a adăugat că Ministerul Muncii a fost mandatat să discute cu partenerii sociali setul de principii care va sta la baza elaborării legii salarizării unice, dezbateri la care vor fi invitaţi să participe şi reprezentanţii sistemului judiciar şi ai CSM.
A�