Un barbat de 51 de ani a fost lovit, luni seara, de un taximetrist pe Bulevardul Mihai Eminescu. Viorel Harabagiu a fost lovit de un Opel Astra in momentul in care s-a angajat in traversarea străzii prin loc nepermis, in fugă şi fără să se asigure. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Botoşani unde in urma investigaţiilor de specialitate s-a stabilit că nu a suferit leziuni osoase. In momentul producerii accidentului conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, la testarea cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Pietonului i s-a stabilit in urma testării cu aparatul etilotest o concentraţie alcoolică de 0,88 mg/l alcool pur in aerul expirat. Atit conducătorului auto, cit şi victimei le-au fost recoltate probe biologice de singe in vederea stabilirii alcoolemiei. Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că accidentul s-a produs din culpa pietonului care fiind sub influenţa alcoolului s-a angajat neregulamentar in traversarea străzii.