Peste 90 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani din satul Smârdan, comuna Suharău, au participat, vineri, 17 iulie 2015, la acțiunea „Tabăra din pridvorul satului”, organizată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei prin Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”, cu sprijinul deputatului Costel Șoptică.
Mini-excursia a dat ocazia prichindeilor de a vizita principala clădire din județul Botoșani, ce adăpostește două mari instituții reprezentative pentru administrația publică locală și anume, Palatul Administrativ. Aici au fost întâmpinați de către cel care urma să le fie gazdă pe parcursul întregii zile și care i-a invitat să facă un tur al clădirii, precum să și viziteze cabinetul său parlamentar aflat la parterul Palatului Administrativ.
“Îi felicit pe părintele Grigore Andrei și pe reprezentanții Mitropoliei pentru această inițiativă extraordinară, dar mai ales pentru curajul de a organiza astfel de tabere. Mă bucur că am reușit să le fiu alături și să oferim șansa unor copii din mediul rural să viziteze obiective reprezentative pentru județul nostru. Entuziasmul este cu atât mai mare cu cât acești copilași se trag chiar din locul nașterii mele, și anume satul Smârdan, comuna Suharău”, a declarat deputatul Costel Șoptică.
Următorul punct de atracție pentru micii excurșioniști l-a reprezentat Muzeul Județean Botoșani, ocazie cu care au mers la pas pe Pietonalul Unirii, alături de responsabilii de tabără, care au fluturat în permanență steagul României.
După un popas pentru a lua prânzul, copiii s-au îmbarcat pentru a vizita Muzeul Memorial „Mihai Eminescu” de la Ipotești, precum și Lacul cu Nuferi.
Copiii au primit din partea deputatului Costel Șoptică o diplomă de participare, un pix, un carnețel, un calendar și o carte de vizită. La rândul său, parlamentarul a primit o diplomă de onoare din partea conducerii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pentru susținerea proiectului „Tabăra din pridvorul satului”, precum și o icoană sfințită. Implicarea acestuia a fost cu atât mai binevenită cu cât proiectul este unul de natură socială, pus în practică pentru copiii care provin din familii sărace.