Tot mai mulţi absolvenţi de liceu sunt eliminaţi de la Bacalaureat, chiar dacă examenele s-au încheiat! Pe măsură ce autorităţile verifică înregistrările video şi audio din clase, cei care au copiat ori s-au consultat cu colegii sau cu profesorii se vor alege cu lucrările anulate.
Ministrul Educaţiei a declarat în exclusivitate la Realitatea TV şi ce măsuri ia în calcul, de anul viitor, pentru a-i descuraja pe elevi să copieze!
Elevii surprinşi pe camerele de supraveghere cum se consultau cu profesorii supraveghetori şi copiau unii după alţii sau după materiale aduse ilegal în sălile de examen vor fi eliminaţi de la bacalaureat, chiar dacă oficial ei au trecut deja probele.
„În momentul în care avem acest interviu, avem 421 de elevi eliminați din examen si lucrurile sunt în continuare în dinamica. La colegiul Făget din Timiș, într-o sală din 10 s-a constatat că profesorii nu numai că au permis, dar au susținut elevii în a copia. Pe cale de consecință au fost eliminați e la Făget 94 de elevi„, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu la Realitatea TV.
Ministrul Educaţiei a explicat în premieră ce măsuri noi ar putea fi luate pentru a-i împiedica pe elevi să mai copieze la examene.
„Nu este lipsit de interes sa luam în considerare existența unor echipe mixte formate din profesori asistenți si reprezentanți din alta profesie. E o variantă de discuție„, a pus Cîmpeanu.
Ministrul Educaţiei a mai explicat că numărul fraudelor este în scădere şi că mizează pe capacitatea elevilor de a înţelege că nu este o soluţie pentru viitorul lor.
Sursa: REALITATEA.NET