Organizația Județeană a Femeilor Liberale(OFL) Botoșani demarează, din acest weekend, o campanie de conștientizare a populației asupra necesității efectuării periodice a controlului sănătății.
Acțiunea „PNL are grijă de sănătatea ta” se va desfășura, la nivelul județului Botoșani, atât în mediul rural cât și în mediul urban și va cuprinde efectuarea de măsuratori ale tensiunii arteriale și glicemiei de către medici și asistenți medicali la corturile special amenajate. De asemenea, în funcție de rezultatele măsurătorilor, cadrele medicale implicate în acțiune vor oferi sprijin și îndrumare, și mai ales vor vorbi despre riscul la care se expune populația dacă nu consultă un medic de specialitate.
“Dorim să informăm cetățenii asupra importanței pe care o reprezintă prevenția și totodată specialiștii noștri le vor oferi sfaturi concrete pentru formarea unui regim de viață sănătos. PNL a avut și va avea politici eficiente în domeniul sănătății, de aceea vom încerca să obținem de la fiecare botoșănean în parte opinii în legătură cu modul de îmbunătățire a legislației din domeniul sănătății din România”, a declarat Sînziana Secrieru, co-președinte OFL Botoșani.
Astfel, campania va debuta duminică, la Flămânzi, urmând ca în fiecare weekend, pe parcursul lunilor iulie și august, femeile liberale alături de personalul medical, să ajungă în mai multe localități din județ, printre care Dângeni, Vârfu Câmpului, Darabani, Dorohoi, Curtești, Ștefănești sau Botoșani.
Campania PNL are grijă de sănătatea ta este una de informare și prevenție derulată la nivel național de către OFL.