O parte din salariatii societatii comerciale Apa Grup risca sa fie disponibilizati in perioada urmatoare. Motivul se refera la una din conditionalitatile pentru ca Apa Grup sa devina eligibila in accesarea de fonduri europene pentru realizarea marelui proiect de aductiune de apa din sursa Prut, o alternativa la cea deja existenta, sursa Siret. De asemenea, prin contractul incheiat pe programul Ispa, este nevoie ca pana la finele anului costurile pentru salariile angajatilor sa se reduca cu 10%. "Am avut saptamana trecuta o discutie cu consultantul pentru a vedea care sunt masurile ce trebuie luate pentru a ne incadra in obtinerea celor 100 milioane de euro pentru Apa Grup. Pe langa impunerea noului regulament, ajustarea pretului la apa in functie de rata inflatiei, trebuie sa avem si o reducere de personal pana la finele anului, in senul reducerii costurilor pentru forta de munca cu 10%", a precizat Cristian Achitei, vicepresedintele CJ Botosani. Cel mai probabil reduceri de personal vor exista in zona angajatilor care lucreaza la birou, si nicidecum la exploatare, in statii de epurare etc. "Deocamdata se analizeaza fisa postului pentru a vedea unde este surplus de personal pentru ca de exemplu, stim bine ca pe zona de exploatoare, aici chiar avem deficit. Probabil ca reducere de personal se va face la compartimentele tehnice. De ce sa plimbe sapte persoane cateva hartii de colo colo", a mai spus vicepresedintele Consiliului Judetean Botosani. In prezent, societatea furnizoare de apa are peste 500 de salariati.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- FOTO & VIDEO Acoperișul unei case din Suceava a luat foc. Pompierii, chemați de urgență
5 ianuarie 2025...
- FOTO Accident cu șapte persoane! Două mașini s-au ciocnit, apoi una s-a răsturnat
5 ianuarie 2025...
simion tehnoconstruct
- O femeie i-a reproșat soțului că nu îi este fidel, iar acesta a plecat de acasă. Motivul pentru care femeia a sunat la 112
4 ianuarie 2025...
- Cum s-a produs accidentul din această dimineaţă de pe DN 17A, soldat cu un mort şi cinci răniţi
3 ianuarie 2025...
apetrans
- FOTO Tragedie! Un bărbat a murit, iar alte cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs azi dimineață. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
3 ianuarie 2025...
- De la petrecerea de Revelion a ajuns la spital. Un bărbat a căzut de la balconul unei pensiuni
1 ianuarie 2025...
Bsc
Urban Serv
- FOTO & VIDEO Incendiu în prima zi din an. Un incendiu a distrus o întreagă gospodărie
1 ianuarie 2025...
- O fetiță de un an a ajuns cu arsuri la ambele mâini, la spital, după ce s-a electrocutat
31 decembrie 2024...
Cele mai citite Stiri
- Alertă meteo transmisă, în această seară, pentru populația din județul Botoșani
5 ianuarie 2025...
- Monden! Petrecere mare în familia unui primar din Botoșani. Fiul său i-a făcut o mare bucurie
5 ianuarie 2025...
- Când joacă FC Botoșani primul meci din 2025. Vezi programul etapei 22 din Superliga României!
5 ianuarie 2025...
- Conacul din Botoșani care se vinde cu 300.000 de euro pe piața internațională: „O bijuterie arhitectonică, în stil neoromânesc”
5 ianuarie 2025...
- Fără ger de Bobotează, în România: Săptămâna următoare vine cu vreme de primăvară
5 ianuarie 2025...
- FOTO & VIDEO Acoperișul unei case din Suceava a luat foc. Pompierii, chemați de urgență
5 ianuarie 2025...
ddd
- Jandarmii vor asigura ordinea, de Bobotează, la biserici din Botoșani, Dorohoi, Darabani și Săveni
5 ianuarie 2025...
- FOTO Accident cu șapte persoane! Două mașini s-au ciocnit, apoi una s-a răsturnat
5 ianuarie 2025...
Anunturi
- Start Major 2024: Inspirație și educație pentru tinerii din Botoșani, cu sprijinul UniCredit Bank
20 decembrie 2024
- Primăria Mihai Eminescu anunţă programul special de colectare a deşeurilor menajere pe perioada sărbătorilor de iarnă
18 decembrie 2024
Modern Calor
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
14 decembrie 2024
- Comunicat de presă: „Digitalizarea firmei TECO CRIS PROJEKT”
13 decembrie 2024
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
13 decembrie 2024
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
12 decembrie 2024
- Anunț prelungire apel de selecție nr. 4/2024 pentru Măsura 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale în teritoriul G.A.L. Codrii Herței”
6 decembrie 2024
- Anunț finalizare proiect „Investiții productive în cadrul societății comerciale LIKE ICE OF SRL ”
4 decembrie 2024