Viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a solicitat miercuri, în ședința de Consiliu Local, constituirea unei comisii care să verifice dacă angajații societăților din subordinea CL au participat la mitingul PNL în timpul serviciului. Andrei a criticat faptul că directorul Locativa, Cătălin Flutur, nu a participat niciodată la ședințele CL, însă a fost prezent la miting.
”De trei ani de zile remarc absenţa domnului Cătălin Flutur, director la Locativa, şi l-am văzut prezent la miting, în timpul programului de lucru. În acest sens vă solicit o comisie prin care să facem verificarea modului prin care colegii noştri, angajaţi ai societăţilor subordonate Consiliului Local, au fost prezenţi la acest miting, dacă au fost în timpul liber sau în timpul programului„, a spus viceprimarul municipiului Botoșani.