Un grav accident rutier, soldat cu rănirea unui șofer din Botoșani, a avut loc, vineri, pe DN 71, raza localității Răzvad din județul Dâmbovița.
Bărbatul de 40 de ani din Botoşani conducea un TIR, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra volanului, a ajuns pe contrasens, lovind în plin un autoturism. Atât camionul, cât și mașina mică au ieșit de pe drum și s-au răsturnat.
Botoșăneanul a fost prins între fiarele maşinii, fiind scos din cabină cu ajutorul echipajului de descarcerare. El a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, după care a fost transferat cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca din București.
Purtătorul de cuvânt al Poliției din Dâmbovița, Alexandra Niculae, a declarat că șoferul tirului, în vârstă de 40 de ani, din Botoșani, se deplasa de la Ploiești spre Târgoviște, nu a adaptat viteza în curbă, a intrat pe contrasens, a acroșat autoturismul care circula din sens opus și s-a răsturnat în șanț.
Pe numele botoșăneanului tirului a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă