Vicepreședintele PNL Botoșani, Cristian Roman, se ia de viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei. Criticile la adresa acestuia au venit după ce Cosmin Andrei a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, că ar trebui sancționați angajații Locativa care au participat la protestul PNL în timpul serviciului. Roman a spus despre Cosmin Andrei că este ”un pui de comunist” și că tocmai el făcea politică în timpul serviciului prin declarațiile făcute.
”Privilegiile celor de la putere îi face pe acești membri ai clientelei politice să acționeze în disperare. Un astfel de mod de a reacționa disperat este și al viceprimarului de la viceprimăria Botoșani. Nici nu ștriu exact cum îl cheamă, că nu are prea multă importanță, care s-a gândit să-i sancționeze pe cei care au participat în mod demnocratic la un miting aprobat în condițiile legii. Probabil e o reminiscență a comunismului, a lui Ion Iliescu și, probabil, este un pui de comunist care a decis să acționeze în acest mod. A pățit ca ală care numără măgarii și nu-i ieșea unul, exact pe cel pe care îl călărea el atunci când îi număra pe colegii mei care au demonstrat în mod pașnic. Problema este că atunci când el dădea declarații, făcea exact politică în interesul PSD, numai că o făcea pe banii publici ai cetățenilor municipiului Botoșani. Concluzia este că nu trebuie lăsați copiii să se joace cu chibriturile”, a spus Roman.