Veniturile bugetarilor mai mari decat ale preşedintelui Romaniei, taxate cu 90%

Parlamentarii ar putea lua in considerare varianta impozitării veniturilor acelor persoane care lucrează la stat şi au venituri salariale mai mare decat ale preşedintelui ţării. Mai exact este vorba despre aşa numita "contribuţie de solidaritate", in sensul că oricăei persoane care lucrează la stat i s-ar putea impozita cu 90% suma din venituri care este peste remuneraţia şefului statului, de 8.000 de lei. "Preşedintele ţării are 80 milioane de lei vechi lunar, iar de exemplu dacă cineva are venit de 150 milioane de lei vechi, diferenţa de bani pană la 150 milioane, adică 70 milioane să fie impozitată cu 90%. Aceşti bani vor trece intr-un fond special pentru ca Guvernul să acorde sprijin salarial celor cu venituri mici. Vrem acest lucru şi in ideea de a nu mai exista diferenţe atat de mari intre cel mai mare şi cel mai mic salariu din Romania", a declarat deputatul PD-L Cătălin Obuf Buhăianu. Acesta a mai spus că de fapt impozitarea cu 90% nu reprezintă o taxă, ci o contribuţie de solidaritate care se va face pe un an de zile, adică in anul 2009, an greu din punct de vedere financiar.