O femeie a ajuns în stare gravă la spital, marţi după amiază, după ce a fost implicat într-un accident pe drumul naţional Botoşani- Dorohoi.
Evenimentul rutier s-a produs în zona intersecţiei cu drumul spre Bucecea, când Larisa C., de 26 de ani, aflată la volanul unui Matiz, înmatriculat în Prahova, a pierdut controlul volanului într-o curbă la stânga şi a ieşit în afara şoselei izbind o cioată şi răsturnându-se pe cupolă.
În urma impactului femeia a suferit mai multe traumatisme fiind preluată, de o ambulanţă, şi transportată la spital.