Sărăcia duce la disperare! De asta s-au convins medicii Spitalului Dorohoi, luni seară când ambulanţa a adus un bărbat de 49 de ani din Broscăuţi care a încercat să-şi pună capăt zilelor înghiţind o cantitate însemnată de alcool şi mai multe pastile necunoscute găsite la o ghenă de gunoi din comună.
Povestea lui Costică I. i-a marcat până şi pe poliţiştii care au efectuat cercetări. Bărbatul îşi duce viaţa muncind cu ziua prin sat. Cum banii s-au „împuţinat”, omul îşi găsea cu greu de muncă. Luni a reuşit şi a muncit câteva ore pentru care a primit în schimb câteva sute de rachiu. Rupt de foame, bărbatul a încercat să găsească ceva de mâncare sau bunuri pe care să le valorifice la un buncăr de gunoi.
Disperat, în cale i-a ieşit o cutie în care erau mai multe medicamente expirate şi aruncate la gunoi. Brusc i-a licărit în cap ideea sinuciderii şi fără să stea pe gânduri a înghiţit cam tot ce i-a ieşit în cale. I s-a făcut rău iar trecătorii au solicitat o ambulanţă. După ce a fost stabilizat la spital, bărbatul a declarat sec în faţa poliţiştilor că a recurs la acest gest pentru că „s-a săturat de viaţă”. De la începutul acestui an 21 de persoane s-au sinucis şi alte 25 figurează pe lista tentativelor de suicid.
Sursa: Opinia de Dorohoi