O femeie a fost spitalizată după ce a fost agresată de vecina sa. Conflictul spontan a avut loc în faţa unui bloc de pe strada Adrian Adamiu din municipiul Botoșani, în urma unor divergenţe generate de spălarea unui covor sub ferestrele femeii agresate.
Jandarmii, care au fost solicitaţi să intervină la faţa locului, au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „lovire sau alte violențe” şi ,,tulburarea ordinii și liniștii publice”, iar femeia lovită a fost transportată la U.P.U. de o ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale.
La nici 24 de ore mai târziu, a fost rândul soțului femeii agresate să fie lovit, de această dată de către partenerul de viață al agresoarei. Acesta i-a reproșat că are ceva cu soția sa, împotriva căreia jandarmii au luat măsuri legale cu o seară înainte, motiv pentru care a început să-l lovească cu pumnii și picioarele.
Bărbatul a scăpat de bătaie mulțumită soției, care i-a pulverizat în ochi agresorului cu un spray iritant, fiind transportat și el de o ambulanță la U.P.U. pentru îngrijiri medicale.
Și de această dată, jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,lovire sau alte violențe”.
Actele de sesizare întocmite în cele două cazuri vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani în vederea soluționării.