Muzeul Județean Botoșani organizează, în colaborare cu Asociația Buzzmedia, vineri, 29 mai, ”Târgul de jucării confecționate manual”, eveniment ce se va desfășura la Muzeul de Etnografie, în intervalul orar 9.00 – 17.00.
În așteptarea Zilei Copilului, în dorința înțelegerii de către cei mici a modului de recreere al generațiilor trecute și apropierii lor de ceea ce este specific românesc, vă invităm să admirați creațiile artiștilor și meșterilor populari: Aurora Sauciuc, Georgeta Silion, Olimpia Vatavu, Mihaela Ungureanu, Petrică Timofticiuc și Petru Savici. Realizate din materiale tradiționale, fire, pănușe sau lemn, tricotate, croșetate, asamblate sau sculptate, jucăriile impresionează prin aspect și diversitate, creând, ele însele, o lume a copiilor, pentru copii și nu numai.
Sursa: comunicat presa