Consilierii județeni vor acorda un mandat special reprezentantului județului Botoșani, Radu Judele, pentru a vota în AGA Eco-Sal realizarea procesului de dizolvare și lichidare a societății. Eco-Sal a fost înființată în 2012, la propunerea fostului președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu, iar în tot acest timp nu a desfășurat nicio activitate.
Profitul a fost zero, în schimb au fost plătite salariile a doi directori și a unei secretare. În anul 2014, de exemplu, cheltuielile de personal au fost de aproape 57.000 lei, iar cele de exploatare de 71.000 lei.
Societatea a fost înfiinţată pentru a desfăşura servicii de salubrizare, judeţul Botoşani fiind acţionar majoritar al acestei societăţi, deţinând 99% şi comuna Stăuceni 1%.