Mai multe persoane fără adăpost au organizat, luni dimineaţă, un protest spontan în faţa Primăriei Botoşani.
Oamenii care stau într-un Centru Social de Urgenţă au primit notificări de la Consiliul Local privind eliberarea acestuia timp de şase luni.
Majoritatea dintre cei care stau în centru sunt evacuaţi din data de 10 iunie, însă o femeie, de 43 de ani, are termen de luni. Aceasta spune că este într-o situaţie disperată în condiţiile în care are un copil de 7 ani ce îl ţine la rude, însă nu mai poate sta pe perioada vacanţei şcolare.
„Nu am unde să mă duc. Ce fac cu copilul meu? Am cerut o cameră de cămin, nu ANL, doar patru pereţi unde să stau cu fiul meu. Am cerut audienţă la Primărie şi ne-au trimis la şeful de centru care spune că respectă o decizie a Consiliului Local”, a declarat Ioana Brânză.
Viceprimarul Cosmin Andrei consideră că acţiunea de evacuare a chiriaşilor este legală şi că decizia a fost luată conform regulamentului.
” S-a luat decizia de a elibera locurile persoanelor care au trecut peste perioada contractuală pentru a primi şi alţi oameni ai străzii în centru. acesta a fost făcut ca să beneficieze cât mai multe persoane de aceste condiţii. aceşti cetăţeni care au fost cazaţi şi au trecut peste perioada contractuală trebuie să îşi găsească locuinţe sau un loc în care să se adăpostească” a declarat Cosmin Andrei
El spune că după o perioadă de timp, care este stabilită tot printr-un regulament, aceste persoane pot reveni în centrul de noapte