Organizaţia femeilor liberale a finanţat o acţiune de susţinere a copiilor valoroşi derulată, marţi, la Casa Tineretului din Botoşani.
Este vorba de un spectacol caritabil care s-a desfășurat în cadrul proiectului umanitar ”Promovăm și susținem valorile în rândul elevilor botoșăneni”- ediția a V-a, derulat de Asociaţia Judeţeană a Învăţătorilor din Botoşani, la care au participat interpreţi de muzică uşoară şi populară, dar şi formaşii din şcolile gimnaziale 7, 8, 10, 11, 14, 17 Botoşani, dar şi din Hlipiceni şi Vorniceni.
Femeile liberale, prin preşedintele organizaţiei judeţene, Sînziana Secrieru, au oferit 3.000 de lei.
„Suntem alături de copii valoroşi din acest judeţ şi, în plus, ne place să susţinem performanţa”, a afirmat Secrieru.
Proiectul umanitar ”Promovăm și susținem valorile în rândul elevilor botoșăneni” este coordonat de inspectorul şcolar Florica Rotariu.