Incepind cu data de 01 februarie 2009, a fost declanşată la nivel naţional acţiunea "VIFOR 2009" pentru depistarea deţinătorilor ilegali de arme şi muniţii şi prevenirea producerii de incidente ca urmare a folosirii armelor de foc. Această acţiune naţională se desfăşoară in perioada 01 februarie- 30 aprilie 2009.
In urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii botoşăneni in cadrul acestei acţiuni, in zilele de 12 şi 13 martie a.c., au fost identificate şi ridicate trei arme neletale deţinute ilegal.
Joi, poliţiştii Serviciului Arme, Explozibili si Substante Toxice impreună cu cei ai Postului Comunal de Poliţie Răchiţi, au identificat pe suspecţii S. DOREL, de 41 ani şi S. IOAN, de 35 ani, ambii din satul Roşiori, comuna Răchiţi, judeţul Botoşani, care deţineau ilegal la domiciliu două arme neletale supuse autorizării, respectiv o puşcă tip carabină, cu aer comprimat, marca GOMO, calibru 4,5 mm şi un pistol cu aer comprimat, de acelaşi calibru şi aceeaşi marcă.
in urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că suspecţii au procurat armele din Franţa şi le-au introdus ilegal in Romania, la data de 07.03.2009, ascunse in bagajele personale.
Faţă de cei doi suspecţi se continuă cercetările sub aspectul săvirşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului şi muniţiilor, deţinerea fără drept a unei arme neletale şi contrabandă.
Vineri, poliţiştii Serviciului A.E.S.T. au identificat şi pe numitul H. CONSTANTIN, de 53 ani, din municipiul Botoşani, care deţinea ilegal la domiciliu un pistol cu aer comprimat marca NORCONIA, calibru 4,5 mm.
Primele cercetări efectuate in acest caz au stabilit că suspectul a procurat pistolul la data de 23 noiembrie 1998, de la o societate din municipiul Botoşani, dată la care arma nu făcea parte din categoria celor supuse autorizării.
După intrarea in vigoare a Legii nr. 295/2004 şi a H.G. nr.130/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004, respectiv din luna martie 2005, potrivit art.139, alin. 4 din Legea nr. 295/2004, suspectul avea "obligaţia ca, in termen de 2 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, să se prezinte la organele de poliţie in a căror rază de competenţă işi are domiciliul sau reşedinţa, in vederea verificării indeplinirii condiţiilor necesare pentru deţinerea ori, după caz, portul şi folosirea armelor respective, precum şi pentru eliberarea documentelor corespunzătoare, in condiţiile prevăzute de lege".
Cu toate că la vremea respectivă, modificările legislative privind regimul armelor şi muniţiilor au fost intens mediatizate atit in presa locală cit şi in presa centrală, suspectul nu şi-a respectat obligaţia ce o avea in acest sens, astfel că incepind cu luna martie 2007 a deţinut ilegal pistolul cu aer comprimat, fapta sa constituind atit infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor cit şi infracţiunea de deţinere fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării.
Faţă de toţi cei trei suspecţi au fost intocmite acte premergătoare inceperii urmăririi penale, cercetările fiind continuate cu suspecţii in stare de libertate.