Mai multe asociatii de proprietari au solicitat includerea in programul de reabilitare termica a blocurilor

Reabilitarea termică a blocurilor de locuit din cartierele botoşănene este o problemă de care municipalitatea botoşăneană continuă să se preocupe, se precizeaza intr-un comunicat de presa al Primariei. Asta şi datorită numărului mare de cereri inregistrate pină in prezent din partea asociaţiilor de proprietari care doresc includerea in acest program. Avind in vedere modificările legislative privind reabilitarea termică a locuinţelor şi abrogarea ordonanţei privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuit (OUG 174 din 2002), autorităţile locale au obligaţia de a identifica şi inventaria blocurile de locuit pe tipuri, de a notifica asociaţiile de proprietari asupra prevederilor legale privind includerea in program precizind condiţiile şi modalitatea de inscriere in program şi de-a stabili apoi necesarul de alocaţii bugetare in concordanţă cu nivelul veniturilor de la nivel local. in prezent, la nivelul municipiului există un număr mare de cereri din partea asociaţiilor de proprietari care doresc includerea in program. Trebuie precizat insă că includerea in acest program se face după parcurgerea etapelor menţionate mai sus, plus inaintarea către autorităţile locale a hotăririi Adunării Generale a proprietarilor pentru inscrierea in program şi semnarea contractului de mandat. Contractul de mandat se incheie intre coordonatorul local al programului şi asociaţia de proprietari. Prin acest contract se stabilesc obligaţiile părţilor in ceea ce priveşte finanţarea lucrărilor precum şi asigurarea accesului executanţilor in codominiu pentru realizarea lucrărilor. Pentru inscrierea in program, Asociaţile de Proprietari trebuie să depună următoarele acte: contractul de mandat semnat, hotărirea privind inscrierea in program şi lista proprietarilor din imobil. Avind in vedere că noua prevedere legislativă a abrogat ordonanţa cit şi normele metodologice de aplicare ale acesteia pentru aplicarea noului act normativ se aşteaptă noi norme de aplicare.