Restricţii pentru transportatori in zona Vorona

Reprezentanţii Consiliului Judeţean, ai Direcţiei de Drumuri şi Poduri, ai Poliţiei Rutiere şi ai primăriei comunei Vorona au stabilit miercuri primele măsuri, o dată cu finalizarea sezonului rece, pentru restricţionarea traficului greu pe cele mai circulate artere judeţene. La această dată pe drumului judeţean 208 C de la Vorona sunt limitări de tonaj de 16 tone, insă pană la inceperea modernizării efective a acestui tronson de drum s-au impus mai multe restricţii. Astfel că va fi ridicată restricţia de 16 tone ca masă maximă admisibilă pentru maşini incepand de luni, şi se va introduce restricţia de 9 tone pe osie, care este legală potrivit ordonanţei 43 ce reglementează regimul juridic al drumurilor. Se vor menţine se asemenea restricţiile de viteză pentru maşinile mari de 30 km pe oră in localitate, iar la propunerea primăriei Vorona, prin hotărare de Consiliu Judeţean, se va interzice accesul maşinilor cu tonaj mai mare de 7,5 tone noaptea intre orele 22.00-6.00. Tot in zona Vorona va sta permanent un echipaj al DJDP cu cantar alături de Poliţia Rutieră pentrua monitoriza mersul traficului greu in Vorona.