Mai mulți botoșăneni nu s-au putut folosi de cardul de sănătate în momentul în care s-au dus la Spitalul Județean pentru a beneficia de servicii medicale. Și asta pentru că, susțin reprezentanții Spitalului Județean, cardul de sănătate pe care l-au primit a fost tipărit eronat și nu conțin informații corecte.
”Întâmpinăm probleme. Există carduri nefuncționale, carduri cu erori, dar încercăm să rezolvăm problemele pe măsură ce apar. Am şi găsit soluţia și îi trimitem la Casa de Asigurări de Sănătate unde li se eliberează o adeverinţă de asigurat, iar concomitent fac cerere pentru retipărire. Am avut două-trei cazuri pe zi„, a spus Angela Ţurcanu, director medical la Spitalul Județean.
De asemenea, cadrele medicale de la Mavromati s-au mai confruntat cu o problemă: carduri blocate după ce pacienții au uitat codul pin și au introdus unul eronat.
”Sunt carduri care se blochează în momentul în care sunt introduse în cititorul de card. Oamenii au uitat codul pin, iar după ce tastezi de cinci ori se blochează cardul”, a declarat Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean.