Procurorii DNA îl acuză pe Cristian Cucoreanu, şeful IPJ Botoşani, de abuz în serviciu alături de şeful Serviciului Resurse Umane, Adrian Osolinschi.
Potrivit anchetatorilor, în luna decembrie 2014 şeful IPJ s-a înţeles cu Osolischi şi l-au avansat pe Cristian Cezar Şuhan în funcţia superioară de specialist I în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.
Procurorii spun că astfel şeful IPJ şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, iar ofiţerul Şuhan a încasat ilegal diferenţa de salariu în urma promovării, în timp ce colegii săi de serviciu care îndeplineau condiţiile funcţiei au suferit un prejudiciu moral.
„În calitate de Şef al Serviciului Resurse Umane , în virtutea funcţiei deţinute , fără a respecta dispoziţiile legale pe linie de Resurse Umane ce reglementează activitatea de personal în cadrul M.A.I. şi ca urmare a înţelegerii avute cu şeful inspectoratului comisar şef Cucoreanu Cristian , de numire într-o funcţie superioară a inspectorului principal Şuhan Cristian Cezar , a confirmat cu bună ştiinţă , în condiţii ilegale Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr.I/599/29.12.2014, ce conţinea aspecte nereale, referitoare la constituirea comisiei de identificare a personalului pretabil a ocupa o funcţie vacantă , încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu . Nu a fost asigurată publicitatea postului deşi structura de resurse umane era obligată în acest sens (art. 6A1 din Ordinul MAI nr.665/2009), nu a fost constituită comisia pentru ocuparea postului vacant (art. 8, alin. 1), nu au fost selectate cadrele de poliţie care corespund cerinţelor postului vacant (art. 8, alin. 2, lit. a) şi nu a avut loc interviul pe subiecte profesionale(art.8, alin. 2, lit. b)”, se arată într-un comunicat al DNA.