Guvernul a modificat, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, cadrul legislativ al achiziţiilor publice pentru a pune in acord reglementările in acest domeniu din Romania cu cele din Uniunea Europeană. Noile reglementări scurtează termenele in toate etapele procedurile pe care le implică achiziţiile publice, păstrind insă un control riguros al cheltuirii banului public.
In acest sens, soluţionarea proceselor in material achiziţiilor publice presupune următoarele termene:
-5-10 zile termen de introducere a cererii de chemare in judecată
-Primul termen de judecată in cel mult 20 de zile de la data inregistrării contestaţiei
-Termenele de judecată ulterioare, scurte, chiar de la o zi la alta şi care nu pot depăşi 10 zile
-Termen de 3 zile pentru pronunţarea hotăririi
-Termen de 5 zile pentru comunicarea hotăririi
-Termen de 5 zile pentru introducerea recursului impotriva hotăririi primei instanţe.
Un alt exemplu este scurtarea termenelor de analiză, de către autorităţile publice, a ofertelor depuse. Astfel, se urmăreşte ca termenele de analiză a ofertelor de către autorităţile contractante să nu depăşească 20 de zile. In cazul temeinic motivate, autoritatea contractantă poate prelungi perioada de evaluare cu cel mult 20 de zile.
De asemenea, au fost reduse termenele astfel incit termenele pentru procedura de organizare a licitaţiei să fie reduse la 30 de zile in condiţiile in care, in prezent, aceste proceduri pot dura pină la 380 de zile.
Un alt element de noutate al Ordonanţei de Urgenţă il reprezintă reglementarea potrivit căreia se stabileşte ca in cazul in care o licitaţie este contestată in instanţă, se instituie o taxa de timbru in cuantum de 2% din valoarea estimată a achiziţiei publice, pentru persoana fizică sau juridică care depune contestaţia. Aceste modificări vor avea drept rezultat reducerea numărului de contestaţii cu care se confruntă in prezent autorităţile contractante.
Prin noile reglementări, Executivul a stabilit, de asemenea, creşterea pragurilor privind sumele de la care o autoritate publică poate să achiziţioneze direct produse, servicii, lucrări sau să achiziţioneze produse, servicii sau lucrări prin cerere de oferte.
Autoritatea contractantă va avea dreptul să achiziţioneze direct produse, servicii sau lucrări, in măsura in care valoarea achiziţiei este egală sau mai mică decit echivalentul in lei a:
-A�15.000 euro pentru fiecare achiziţie de produse sau de servicii, (Potrivit legislaţiei in vigoare, acest prag era de 10.000 de euro. Spre comparaţie, in Polonia acest prag este de 14.000 de euro, iar in Cehia 15.000)
-A�15.000 euro pentru fiecare achiziţie de lucrări. (Potrivit legislaţiei in vigoare, acest prag era de 10.000 euro. Spre comparaţie, in celelalte state membre UE acest prag este intre 10.000- 20.000 de euro)
Autoritatea contractantă va avea dreptul de a aplica procedura de
cerere de oferte numai in cazul in care in care valoarea estimată, fără TVA, a contractului de achiziţie publică este egală sau mai mică decit echivalentul in lei al următoarelor praguri:
-A�Pentru contractul de furnizare- 100.000 euro (In prezent, acest prag este 75.000 euro potrivit legislaţiei romaneşti in vigoare, in Polonia 80.000 de euro, in Cehia 100.000 de euro)
-Pentru contractul de servicii: 100.000 euro, (In prezent, acest prag este 75.000 euro potrivit legislaţiei romaneşti in vigoare, in Polonia 80.000 de euro, in Cehia 100.000 de euro)
-Pentru contractul de lucrări: 750.000 euro. (In prezent, acest prag este 500.000 euro potrivit legislaţiei romaneşti in vigoare, iar in Polonia şi in Cehia acest prag este de 750.000 de euro)
Noul act normativ işi propune simplificarea procedurilor de lucru la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) şi Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).
De asemenea, va fi infiinţată o comisie de evaluare a Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), un organism independent şi imparţial, care va fi constituită din 5 membri:
-Un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice
-Un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice,
-Un reprezentant al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
-Un reprezentant al Guvernului
-Un reprezentant al Consiliului Concurenţei.