Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă privind acordarea tichetelor de vacanţă

Guvernul a adoptat in şedinţa de miercuri Ordonanţa de urgenţă privind acordarea tichetelor de vacanţă, a anunţat ministrul turismului, Elena Udrea după aprobarea actului normativ de către Guvern.
"Credem că, in contextul actual, al crizei economice, această măsură va fi in măsură să sprijine economia naţională şi, in acelaşi timp, activitatea intreprinderilor mici şi mijlocii", a declarat ministrul turismului, menţionind că măsura ar putea fi pusă in aplicare pină la vacanţa de Paşti.
Ministrul Turismului a menţionat că acordarea tichetelor de vacanţă pentru salariaţi va avea ca efect fiscalizarea unei părţi din turism care se desfăşoară in prezent "la negru".
Măsura se aplică următoarelor categorii de angajatori: instituţiile din sectorul bugetar, inclusiv cele care se finanţează integral din venituri proprii, regiile autonome, societăţi comerciale la care statul este acţionar unic sau acţionar majoritar, societăţile şi companiile naţionale care incadrează personal prin incheierea unui contract individual de muncă.
Actul normativ adoptat miercuri prevede că tichetele de vacanţă sunt bilete de valoare, integral suportate de către angajator, iar nivelul maxim acordat salariaţilor sub formă de tichete de vacanţă este contravaloarea a 6 salarii de bază minim brute pe ţară garantate in plată, pentru un salariat, in decursul unui an fiscal. Tichetele de vacanţă sunt emise de către unităţi specializate, autorizate de Ministerul Finanţelor Publice, şi se pot folosi doar pentru achiziţionarea de pachete de servicii turistice in unităţile turistice avizate de Ministerul Turismului. Tichetele de vacanţă au termen de valabilitate de un an de la data emiterii şi valorile nominale permise pentru tichetele de vacanţă sunt: 10, 20, 30, 40, 50 lei. Contravaloarea tichetelor de vacanţă nu se ia in calcul la stabilirea venitului salarial.
Totodată, ordonanţa de urgenţă prevede că angajatorul şi organizaţiile sindicale sau reprezentanţii salariaţilor stabilesc de comun acord unitatea emitentă a tichetelor de vacanţă cu care vor contracta prestarea serviciilor de acest tip.
Angajatul care beneficiază de tichete de vacanţă nu mai beneficiază de prima de vacanţă in cursul anului fiscal.
Sumele corespunzătoare tichetelor de vacanţă acordate de către angajator sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, respectiv la calculul impozitului pe venit, in limita a şase salarii de bază minim brute pe ţară garantate in plată pentru fiecare angajat, pe an calendaristic, iar pentru salariat sunt scutite de plata impozitului pe venituri şi la impozitele sociale aferente.
Ordonanţa de urgenţă stipulează că operatorii economici cu activitate de turism din Romania care doresc să accepte tichete de vacanţă ca modalitate de plată pot deveni unităţi afiliate acestui program dacă sunt autorizaţi de către Ministerul Turismului conform Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism din Romania şi deţin structuri de primire turistice clasificate şi/sau agenţii de turism licenţiate. Comisionul maxim perceput de agenţiile de turism nu poate depăşi 10% din valoarea pachetelor de servicii.
Actul normativ stabileşte şi acţiunile care constituie contravenţii, precum şi pedepsele pentru acestea:
– Acceptarea spre comercializare a tichetelor de vacanţă de către alte persoane decit titularul tichetului de vacanţă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.
– Acceptarea de către unităţile de turism de tichete de vacanţă pentru achiziţionarea de servicii care nu indeplinesc condiţiile pachetului minim de servicii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 10.000 lei şi retragerea certificatului de clasificare, respectiv a licenţei de turism.
– Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei fapta unităţii afiliate de a da rest in bani la tichetele de vacanţă.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către personalul cu atribuţii de control din Ministerul Turismului.
Normele de aplicare ale Ordonanţei de urgenţă vor fi aprobate in termen de 15 zile.